sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Filme la cinema: Teapa in stil american, un spectacol total

4 actori de top in 4 roluri solicitante

filme-la-cinema:-teapa-in-stil-american,-un-spectacol-total  0
Programul de filme la cinema este mai ofertant ca oricand. Daca nu ai planuri pentru weekendul acesta, Teapa in stil american (in varianta originala “American Hustle”) este o alegere cu care mergi la sigur.
Daca decembrie a fost o luna “moarta” pentru cinefili si saraca in lansari, ianuarie a inceput in forta, aducand pe ecrane filmele care au fost deja premiate la Globurile de Aur si au sanse mari sa prinda cel putin un Oscar. Dupa ce in urma cu cateva zile am vazut Lupul de pe Wall Street, nu ma asteptam ca-ntr-un interval atat de scurt sa ma amorezez din nou, de un alt film.

Filme la cinema: Teapa in stil american a avut 7 nominalizari la Globurile de Aur

Teapa in stil american are capacitatea de a te face sa uiti toate filmele cu aroma saptezecista vazute in ultimii ani, toate peliculele cu mafioti si prestatiile mai putin reusite ale lui Christian Bale, Amy Adams, Jennifer Lawrence sau Bradley Cooper. Iei totul de la zero si privesti din perspectiva regizorului David O. Russell o poveste veche, dar totusi noua, cu inselaciuni amoroase si financiare, cu intorsaturi greu de anticipat si cu 4 personaje principale pe care le iubesti desi sunt departe de a fi perfecte.

Momentele-cheie sunt semnalizate de piese memorabile

La fel ca si personajul lui DiCaprio din Lupul de pe Wall Street, cuplul Irving Rosenfeld (Christian Bale) – Sydney Prosser (Amy Adams) viseaza sa-si depaseasca conditia. Sa o faca cu ajutorul unui discurs convingator. Insa planurile lor sunt date peste cap de intrarea in scena a agentului FBI Richie DiMaso (Bradley Cooper).
In general, acest gen de filme se bazeaza pe o lupta dintre baietii buni si baietii rai. Insa in pelicula lui David O. Russell nu exista alb si negru, ci o multime de nuante de gri. Fiecare personaj ce pare puternic la prima vedere ascunde o slabiciune care-l va transforma la un moment dat din invingator in invins.
Cu ce am ramas la finalul filmului? O stare euforica, o pasiune reimprospatata pentru Christian Bale si o dorinta nebuna de a imbraca o haina de blana peste o rochie cu un decolteu adanc, plus un playlist mi-nu-nat. Duke Ellington, Ella Fitzgerald, Donna Summer si Tom Jones sunt doar cativa dintre artistii pe care-i vei asculta de-a lungul celor 138 de minute.
Daca vrei sa vezi si alte filme la cinema care au sanse mari sa prinda cate un Oscar la diverse categorii, iti recomandam: Lupul de pe Wall Street si Hobbitul: Dezolarea lui Smaug.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu